Femei clasice cu stil

Am trăit experienţa repetată de a spune vieţii calm şi ferm  ,,Am încredere în tine, fă ceea ce trebuie să faci”, şi viaţa a găsit un mod bizar de a-mi da răspuns nevoilor. Am învăţat, că pentru a trece de mine însămi trebuie să învăţ să mă cunosc; nu pot transcende ceea ce nu cunosc.

Vulnerabilitatea este o stare de spirit, atunci când sufletul îşi deschide tainiţele.

Sunt implicată de mult timp cu o parte din mine pe care nu o cunosc şi cu o parte din el pe care nu o cunosc, ceea ce înseamnă că nu cunosc încă femeia care voi deveni, nici pe bărbatul  care va deveni.

În acest angajament nu pornim singuri, ci cu această parte de imprevizibil incontrolabil care ne poate uni mai mult sau îndepărta şi despărţi.

În angajamentul meu faţă de el, eu implic o parte din mine pe care o cunosc bine, dar care este formată din imagini, acelea pe care le arăt şi pe care el vrea să le vadă. Dar mă angajez şi faţă de această parte de mister din el, parte necunoscută lui, parte necunoscută mie, un potenţial pentru schimbare pe care nici el nici eu nu-l putem ignora, nici ascunde prea multă vreme.

De-a lungul vieţii părăsim şi suntem părăsiţi, fiind necesar să renunţăm la o bună parte din ce iubim. Pierderea pare a fi preţul pentru a creşte în viaţă, fiind o sursă pentru cele mai multe dintre progresele noastre.

Există şi iubiri-jertfă, centrate mai cu seamă asupre celuilalt. Sunt acţionate de dinamica dăruirii, a ofrandei gratuite, aceste iubiri fiind în general, însoţite de o relaţie în care domină atât dăruirea cât şi primirea, în care a cere şi a refuza sunt practic absente.

Mă implic cu diferenţele noastre pentru un viitor în doi, pentru a creea dimineţi îndrăzneţe deja surâzănd către zilele ce vor urma, pentru a mă încumeta către înserări stralucitoare.

Mă implic astazi pentru ceea ce sunt faţă de ceea ce este el, pentru a clădi în prezent plăsmuirea unui viitor.

Mă implic nu la bine şi la rău sau în incertitudinea oarbă, ci pentru imprevizibilul şi încântarea de a fi…